duminică, 20 mai 2012

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea întâi, 1958 - 1962)

Se constituie astăzi ca spectacolul cu audienţa cea mai mare din lume. Costurie producerii sale sunt semnificative. Câştigătorii nu sunt constituiţi doar pe baza simplului merit artistic ci şi în funcţie de gusturi regionale (blamatele interese geopolitice). Stârneşte interes şi patimi şi nu cred să fie naţiune care să nu dorească să-l găzduiască.

Porneşte ca un festival al televiziunilor ţărilor vest-europene "capitaliste". Adică al celor care nu erau sub ocupaţie sovietică şi care se uniseră sub umbrela CEE. Treptat se lărgeşte ajungând să participe chiar Iugoslavia şi Israelul.

Proporţiile se amplifică odată cu căderea comunismului şi includerea ţărilor est-europene şi ex-sovietice. Iar asta echivala cu schimbări majore în modul de desfăşurare.

Pentru că de la început şi până în anii '90 pe scenă se desfăşurau nu numai interpreţii ci şi orchestra. Dirijorii îşi înmânau bagheta precum alergătorii de la ştafetă. Totul era în direct, dintr-o sală de spectacole fără dimensiunile colosale de astăzi.

Iar deciziile le luau juriile. Aşa că vor exista şi nedreptăţiţi.

În anii '50 la modă erau şansonetele. Şansonetele şi muzicalurile americane. Lucrul ăsta se observă imediat la ascultarea melodiilor. Mai e puţin şi te aştepţi fie să apară Fred Astaire şi Ginger Rogers ori Maurice Chevalier la braţ cu Yves Montand. A! Şi la putere era limba franceză.

1956 Elveţia: Lys Assia - Refrain



1957 Olanda: Corry Brokken - Net Als Toen




1958 Franţa: André Claveau - Dors, Mon Amour


 1959 Olanda: Teddy Scholten - Een Beetje


1960 Franţa: Jacqueline Boyer - Tom Pillibi


1961 Luxemburg: Jean-Claude Pascal - Nous les amoureux


1962 Franţa: Isabelle Aubret - Un Premier Amour


Şi unul dintre marii învinşi: Domenico Modugno cu al său Nel blu dipinto di blu din 1958

sâmbătă, 19 mai 2012

Asta mi-a plăcut. Delta din Bucureşti.

De fapt pe locul acela se afla Mânăstirea Văcăreşti. Prin ce mister "financiar" a ajuns să fie concesionat pe 49 de ani?



miercuri, 16 mai 2012

La 200 de ani de la răpirea jumătăţii de est a Moldovei: Al. Mateevici - Limba noastră

LIMBA NOASTRĂ

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară 
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pânii.
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Şi cetindule-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ş-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor Cazanii,
Cere-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul, 
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi vedea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Chişinău, 17 iunie 1917

Al. Mateevici, Scrieri, Editura Junimea, Iaşi, 1989.

Dup cum observaţi, în 1989 apărea varianta necenzurată a poeziei-testament. De zeci de ani varianta corală - compoziţie a lui Alexandru Cristea - era difuzată cu doar cîteva versuri. Interesant e că se permitea strofa "mistică". Referirea la Nistru era însă oprită vehement. Lucrurile stau asemeni şi cu varianta folk. Din păcate iată că după 22 de ani nci acum nu avem interpretarea muzicală integrală, incluzând aici şi versiunile din judeţele dintre Prut şi Nistru.



marți, 15 mai 2012

La 200 de ani de la răpirea jumătăţii de est a Moldovei: Eminescu - Doina

Textul pe care-l reproduc, inclusiv comentariile, sunt preluate de aici. Versiunile prezentate sunt atât de evident "incorecte politic" încât au fost cenzurate încă de la prima ediţie a "Poesiilor" lui Eminescu. Şi sunt cenzurate în continuare.


Adevaratul Eminescu, cel de la a carui moarte se vor implini in curand 116 
ani, nu e visatorul dulceag si moale din cele cateva poeme de dragoste 
invatate pe genunchi la scoala. 

Nicaieri nu e mai real Eminescu decat in publicistica sa si in "Doina". In 
intampinarea lui 15 iunie, va oferim doua versiuni putin cunoscute, 
necenzurate, incorecte politic, ale "Doinei" si un fragment din "Icoane 
vechi si icoane noua". 

=======================
DOINA
(varianta necenzurata) 

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate. 

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin; 

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale; 

Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui. 

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate. 

Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca! 

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia. 

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau! 

Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile! 

Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca 

Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia 

 ---
O alta varianta a "Doinei", extrem de putin cunoscuta astazi o gasim in 
cartea 'Mihai Eminescu - poezii tiparite in timpul vietii', vol. III, note 
si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa 
manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944. 

De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta singuratate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a calare
De la Mare la Hotin
Calea noastra ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneaca
Saraca tara, saraca! 

Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste’nvata pruncii
Si sub mâna de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român saracu
Ca-ndarat tot da ca racul
Fara tihna-i masa lui
Si-i strain în tara lui. 

Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce vad si ce aud
Stapânind ungurul crud
Iar din Olt pâna la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra strainilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sarace, român, sarace! 

De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboara paserile toate
De neagra singuratate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleaca
Si izvoarele îi seaca
Saraca, tara, saraca! 

Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Si sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza, sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca,
Iar cine mi-a fost misel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seaca
Saraca, tara, saraca! 

Stefane, Maria Ta,
Lasa Putna, nu mai sta,
Lasa Arhimandritului
Toata grija schitului
Iara grija gropilor
Da-o-n seama popilor
La metanii sa tot bata,
Ziua toata, noaptea toata,
Sa se-ndure Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau...
Tu te-nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Sa se mire neamurile;
De-i suna din corn o data
Ai s-aduni Moldova toata
De-i suna de doua ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Dati în seama ciorilor
S-a spânzuratorilor. 

Stefane, Maria Ta,
Lasa Putna, nu mai sta
Ca te-asteapta litvele
Sa le zboare tigvele
Sa le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Capatâni de grecotei
Grecoteii si strainii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te prada, cum te seaca
Saraca, tara, saraca! 

Prima sovietizare: încercarea de acaparare a Principatelor române de către ruşi dintre 1827 şi 1848 descrisă de Ion Ghica (XI)


1842

Le Prince Alexandre Ghica avait laissé les finances en assez bon état:
Le revenu.................. 18 099 983
les dépenses..............  15 770 503
la caisse de réserve...      1 000 000
la caisse centrale......     2 170 456

Le nouveau Prince passe les premiers mois de son administration à poser dans des costumes de diverses formes, plus ou moins riches, plus ou moins bordés à moindre petite occasion. Il fait des discours, il en débite aux grands boyards, puis aux petits boyards, puis aux corpora­tions des villes, aux écoles, à tous les établissements qu’il visite. La milice a surtout sa sollicitude. Il dit à chaque officier qu’il est son frère d’arme, aux soldats qu’ils ont gagné un nouveau camarade. Il excite par ses discours l’ambition et l’acidité des grands en leur montrant la richesse et la force de l’aristocratie anglaise comme le point auquel il veut élever la boyarie valaque. Il excite les petits contre les grands en leur décrivant les grands boyards comme obstacles au vrai progrès et en disant à chaque occasion aux officiers qu’il aurait bientôt besoin de leur bras pour couper le mal et pour implanter le bien. En un mot, il excite toutes les classes les unes contre les autres. Il prouve à la bour­geoisie de s’occuper de ses intérêts et de la faire prospérer. Il demande aux corporations des mémoires pour proposer au gouvernement les mesures et les améliorations qu’il peut prendre pour faire prospérer leur industrie respective sauf à ne jamais s’en occuper.

Il amnestie à grand bruit les condamnés Mitica Philippesco, Marin, Balcesco et les autres.

L’Assemblée accepte avec enthousiasme toutes les propositions du gouvernement, elle vote plusieurs lois.

Un projet par lequel on augmente l’octroi des vins et des spiritueux au double de ce qu’il était. Un impôt de cinq para (1/2 de piastre) à l’entrée de toutes les villes par tête de cheval ou de boeuf  attelé.

Le monopole de la vente des jeux de cartes au profit des munici­palités. Une autre loi oblige les paysans de travailler au moins six jours de claca à la tâche, tandis que jusque là ils avaient toujours eu la faculté de les payer toutes en argent. Pour compensation cette même loi réduit les prix de la journée de 70 para qu’il était à 60 para pour soulager, y est-il dit, le malheureux paysan qui a trop souffert sous l’administration précédente.

Pour apprécier le véritable effet à cette loi on n’a qu’à faire un tableau comparatif entre les deux redevances. À cette époque une journée ordinaire se payait au moins 5 piastres. Le travail prescrit par le Règlement pour une journée à la tâche est au moins double de celui qu’on peut faire dans un jour; en ne comptant rien qu’à 6 piastres la valeur d’une journée à la tâche on à:

D’après la disposition de 1837
1o une journée de labour.............     4 piastres
2° une journée de corvée.............     4     
3° 12 journées de claca à 70 para....     21   
4° 14 journées d’obatschie à 70 para.     24 ½
 53 1/2 plus la dîme

D'après la disposition de 1842
1° une journée de labour..............    4 piastres
2° une journée de corvée..............    4     
3o six journées de claca à la tâche...    36   
4o six journées de claca à 60 para....    9     
5° 14 journées d’obatschie à 60 para     21   
 74 plus la dîme

Une autre loi à l’instance de ce qui avait été fait en Moldavie quelques années auparavant obligea les paysans à un travail annuel de six jours pour la construction des routes.

Enfin une demande de 5 000 ducats pour les frais de route du Prince qui doit aller à Constantinople recevoir son investiture.

Cornelia Bodea, Faţa secretă a mişcării prepaşoptiste române – Unitatea naţională, Editura Academiei române şi Editura Nestor, Bucureşti, 2004, pp. 225-279

sâmbătă, 12 mai 2012

La final? Ca ţiganul la mal. Mai ales Jandarmeria!

Iniţial mă biruise lenea şi nu îmi mai ardea să scriu articolul ăsta. Finala se terminase, spaniolii plecaseră, scandalurile - şi politice şi fotbalistice - reveniseră la locul obişnuit, aşa că ce să mă chiunesc eu să mai înşir verzi şi uscate, îmi ziceam. Nişte informaţii adunate între timp m-au făcut să mă răzgândesc.

Miercuri noapte, la vreo juma' de oră de la terminarea partidei dintre Athletic Club Bilbao şi Atletico Madrid, mi-am luat frumuşel hainele din cui spre a surprinde iar momente inedite, speram eu, precum cele din miezul zilei. Spre norocul meu, cursa de noapte şi-a făcut imediat apariţia şi într-un sfert de oră m-am trezit pe Bulivar, la Gambrinus.

Cam pustiu pe aici. Câteva femeiuşti în faţa unui club. Ajuns la Calea Victorie, văd că dinspre zona Palatului nu vibrează nimic în aer, mă decid să o iau spre Lipscani. Centrul Vechi este într-adevăr plin. Dar cu români. Mulţime, zgomot infernal de boxe, abia de te poţi strecura. Aşa cel puţin se înfăţişau Smîrdanul şi Şelarii.



Dezamăgit, o iau pe Brătianu în sus, sperând ca în faţă la Ateneu să găsesc ceva fiestă. În dreptul Intercontinentalului aud de-odată scandări. Îmi amintesc fulgerător că echipa madrileană este cazată aici şi, fără să-mi mai pese că intersecţia este mult mai departe, o tai direct spre hotel. Da, erau suporteri de-ai lui Atletico, o mână doar, şi români şi spanioli care aşteptau sosirea echipei de la stadion. Cu febrilitate i-am aşteptat şi eu, cu aparatul foto într-o mână - spre a filma (sic!) :-) - şi cu telefonul mobil într-alta, pentru fotografii. Vine autocarul şi cu rudimentele tehnice pe care le am la dispoziţiei reuşesc şi eu să prind un colţ de cupă, o bucată de nas dintr-un jucător, o ceafă de campion.




Mă îndrept apoi spre Piaţa Revoluţiei. Nimic! Pustiu. Arar cîte o pereche de bătrâni ieşiţi să se plimbe, o gaşcă de biciclişti decişi să profite de spaţiul liber. La Odeon în faţă un "peşte" la pescuit de clienţi. Un grupuleţ mai sonor de iberici îţi face simţită prezenţa iar drumul lor este spre centrul vechi. Unde revin şi eu.

Mda. Lume ceva mai puţină dar se văd acum şi pete alb-roşii. La o masă recunosc şi un ziarist ce stă la discuţii (sau la bârfă?). Marius Mitran este amabil şi acceptă să-l fotografiez. La două minute depărtare, la colţul crăcanului dintre Smârdan şi Şelari un tricolor imens este agitat de un personaj îmbrăcat în strai popular. Este de acum celebrul "Un vot" care se face vizibil şi aici.






Mă hotărăsc să o iau spre casă. Trec pe la Curtea Veche, dau colţul la Sfântul Anton şi ajung la Dâmboviţa, înspre gura de metrou de la Tribunal. Pe pod, ambuteiajul de pe cheiul gârlei îmi atrage atenţia. De fapt, era o jugulare a traficului provocată de o dubă a Jandarmeriei. Nu mai stau să aştept cursa de pe traseul de noapte aşa că decid să fac traseul pe jos până-n Sebastian.

La câteva ore bune după aceea am înţeles că am fost iarăşi la câteva minte de un alt "incident" de care sunt în stare jandarmii (sau şefii lor) să-l provoace. Aţi văzut mai sus fotografia cu "Un vot". Priviţi acum nişte imagini filmate găsite pe youtube:



Am rămas şi eu surprins de numărul jandarmilor care-l înconjurau pe respectivul cetăţean şi l-am întrebat pe cel ce a încărcat filmuleţul ce motiv au avut jandarmii de şi-au arătat muşchii aşa de-odată.

"N-am gasit un motiv rational, la ei ordinele nu se discută ! ca sa nu mai zic ca unu' s-a simtit lezat ca-l filmez...", mi-a răspuns shfortza99.

Explicaţia  - halucinantă! - am aflat-o dintr-un material Mediafax realizat de Adrian Ţone. SCANDAREA NUMELUI ŢĂRII - ROMÂNIA - TE FACE PASIBIL DE AMENDĂ SAU LEGITIMARE!!! Citiţi şi vă frecaţi la ochi:

Pe Şelari, un vechi protestatar din Piaţa Universităţii, cu un steag al României cât toate zilele, pe care miercuri după amiaza îl flutura de pe umerii unei statui din faţa Teatrului Naţional, începe să scandeze "România- România". Îşi găseşte repede adepţi, vreo zece tineri, care strigă alături de bărbatul bărbos, îmbrăcat în ie şi iţari şi cu o pereche de papuci atârnându-i la gât. Sunt imediat înconjuraţi de aproximativ 50 de jandarmi, care nu îi mai lasă se iasă din cerc. Tinerii sunt legitimaţi, protestatarul cu steag e lăsat în legea lui. Întrebat dacă li s-a oferit vreo explicaţie, pentru ciudata acţiune, un tânăr spune: "Nu ne dă nimeni nicio explicaţie. Aşa e de fiecare dată, dacă strigăm numele ţării noastre suntem ori legitimaţi, ori amendaţi. Se pare că nu avem voie să strigăm România în România".

Şi reporterul Mediafax tot  în căutarea fiestei spaniole era. Şi nici el nu a găsit-o. Un articol din "Gazeta Sporturilor" ne lămureşte de ce. Cea mai mare parte a spaniolilor veniţi pe stadion a fost îmbarcată în autocare şi trimisă la aeroport unde... au stat până dimineaţa aşteptând avionul. Înghesuiţi, dormind pe jos. Cei de la Bilbao au fost şi mai dezavantajaţi. Într-un spaţiu mai mic, au trebuit să aştepte mai întâi plecarea madrilenilor.

http://www.gsp.ro/international/finala-europa-league-2012/video-nebunie-pe-aeroportul-henri-coanda-athletic-bilbao-va-depune-plingere-impotriva-oficialitatilor-din-romania-330959.html
foto: www.gsp.ro

"Decizie a UEFA", s-a spus în presă. Cred că mai curând graba unor tablagii de la Jandarmerie dornici să se termine odată cu stresul lor profesional, pentru că este într-adevăr stresant pentru nişte mardeiaşi să stea cu braţele încrucişate în loc de a exersa nişte mişcări învăţate la instrucţie pe pielea unor civili puşi în mişcare de agenţii provocatori ai instituţiei "de apărare a ordinii". Spre surprinderea lor, nu a pus nimeni botul.

Suporterii aceia mai puteau fi şi ei lăsaţi câteva ore în ţară.  În plus, ar mai fi adus şi un ceva câştig comercianţilor români. Dar gândirea de "Moş Teacă" nu se potriveşşte cu tipul ăsta de a vedea lucrurile. Nişte gradaţi de acolo au nişte muscoi foarte mari pe căciulă şi ar fi vrut să-şi dovedească "imensul profesionalsim" care i-ar face indispensabili.

Sunt foarte conştient de ceea ce scriu. Miercuri la prânz a existat o încercare de incitare la dezordini. Un grup compact îşi făcuse apariţia în marea alb-roşie bilbao-madrileană. S-a mai pomenit ceva de aceştia? Nimic!

Am crezut că schimbările din conducerea Jandarmerie vor produce oarecari efecte. Avem însă doar confirmarea unui mai vechi proverb, acela cu părul şi năravul lupului. Dar e o jignire la adresa lupului. Cel căruia i se pare suspectă aclamarea numelui ţării se numeşte NEMERNIC.

joi, 10 mai 2012

La două ceasuri din noapte, Atletico Madrid

Echipa Atletico Madrid, căştigătoare a Europa League, a ajuns la hotelul de cazare, Intercontinental, la două ore după terminarea partidei (2 noaptea, ora României) împreună cu trofeul competiţiei. Câteva zeci de suporteri români şi spanioli au întâmpinat-o.