Forfecând "România literară" (I)

Câte un puseu de masochism mă cuprinde cam la 3-4 ani. La mine se manifestă ciudat. În acele zile mă apuc să cumpăr – şi să citesc – în mod inexplicabil „România literară”. Indigestă, după citirea ei mi se apleacă în mod instantaneu şi, drept urmare, pentru alţi câţiva ani buni mă ţin cu grijă de-o parte de publicaţia ce se pretinde a fi a „Uniunii Scriitorilor din România”.

Cu câteva zile în urmă am fost iarăşi cuprins de inexplicabilul îndemn de care am vorbit. Diferenţa este că de data asta posed blog, adică un mijloc prin care îmi pot spune părerea atât faţă de conţinutul fiţuicii, cât şi faţă de personajele ce semnează acolo. Exemplarul de care m-am lovit şi la care voi face referire este nr. 16 din 20 aprilie 2012.

O răsfoire rapidă dă prilej oricui să vadă că alăturarea câtorva nume dă identitatea ideologică (mai curând partizană) a publicaţiei ce se pretinde a fi, aşa cum am spus mai sus, a scriitorimii române. Punctul de unire îl constituie BĂSISMUL TRIUMFĂTOR şi ANTICOMUNISMUL DE CUMETRIE MARXISTĂ. De aici şi osanalele reciproce (iniţial am vrut să sciu „pupatul reciproc în dos”) pe care şi le aduc semnatarii.

Nu-l găsim tronând aici pe Nicolae Manolescu? Ba da! De actualul ambasador la UNESCO – adică la Paris – vorbesc. Pus de către cine? Nu vă spui! Persoană importantă, deh. De aceea nici nu o să vedeţi vreodată publicată vreo foaie din dosarul de la Secu. Nici nu o să fie spurcat de anticomuniştii proveniţi din cadrele de la Ştefan Gheorghiu. Doară ştim că „securiştii noştri sunt mai buni decât ai voştri”. Nicolae Manolescu combate bine la gazetă atunci când e nevoie, este respectuos faţă de comandamentele corectitudinii politice ale vremii şi, prin urmare, e de-al nostru, dintre noi şi curat ca lacrima.

Textul domniei sale din actualul număr este însă apolitic – spre dezamăgirea celui care, citind rândurile anterioare, ar fi avut impresia că va fi întâlnit aici o replică plină de furie la vreun posibil omagiu adus regimului. Nu e cazul. Textul nu are nici o trimitere la actual ci la Stendhal. Nimic rău în asta. Platitudinea însă da! Iar stridenţele, oho!,  astea sunt cu adevărat grave. Ia să vedem cum evită domnul Manolescu o cacofonie: „Cu cincizeci de ani înainte ca, la fel de meticulosul, Cehov să proclame regula”. Ce încâlceală! Să vedem acum şi o bulibăşeală stilistică: „Nicăieri nu e Stendhal mai apropiat de spiritul romantismului (nici chiar când, ca şi Nicolae Filimon al nostru, studiază psihologia personajelor prin intermediul phisiognomiei elveţianului Lavater), decât când face din fatalitate motorul comportamentului oamenilor şi societăţilor.” (Nicolae Manolescu, Recitindu-l pe Stendhal)

Domnul Nicoale Manolescu este directorul publicaţiei. Este cel care, se presupune, îşi asumă publicarea diverselor articole şi selectează numele colaboratorilor. Dar specificul publicaţiei este, aşa cum am mai spus, „eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine şi ne lăudăm unii pe alţii în grup”. Şi ca o ilustrare imediată, pe pagina următoare găsim spusele domnului Barbu Cioculescu: „Când împlineam şaptezeci de ani, Pavel Chihaia mi-a dedicat un omagiu, pe care, acum, când împlineşte el nouăzeci, sunt bucuros să i-l întorc”. (Barbu Cioculescu, Calea spre centenar) Aici am fost răutăcios. Cazurile cu adevărat grave, dovada politicii de gang cultural-ideologic abia de acum urmează.

Marine Le Pen - câştigătoarea reală a alegerilor prezidenţiale din Franţa

Marine Le Pen în seara alegerilor

Cele 20 de procente cu care au onorat-o alegătorii francezi o lansează pe Marine Le Pen şi, prin ea, şi Frontul Naţional, drept arbitrul căştigării scaunului prezidenţial în al doilea tur de scrutin ce va avea loc pe 6 mai 2012. Candidatul Partidului Socialist, Francois Hollande s-a situat pe primul loc, cu 28 de procente, pe locul secund aflându-se preşedintele (încă) actual al Franţei, Nicolas Sarkozy, cu 25 de procente.

Cu câteva minute în urmă, în discursul ţinut cu fervoare în faţa partizanilor entuziasmaţi (şi cu un ton ce mi-a adus aminte mai mult de Charles de Gaulle), candidata naţionalistă s-a adresat susţinătorilor, fie ei de dreapta sau de stânga, afirmând că rezultatul alegerilor actuale lansează formaţiunea sa politică în elita politică a ţării în calitate de "adevărata forţă de opoziţie în faţa sistemului celor două partide care slujesc sistemului financiar actual". "Este doar începutul", a afirmat Marine Le Pen, " în lupta pentru redobândirea demnităţii naţionale şi pentru afirmarea excepţiei franceze". Iar duşmanul precizat este acelaşi balaur cu care ne confruntăm şi noi românii: sistemul spoliator al marii finanţe internaţionale.

PS. citatele sunt din memorie dar ideea este neschimbată.

Mizeria fotbalului, mizeria presei

Un incident recent din lumea fotbalului intern parcă a pus capac mizeriei ce domneşte printre mai-marii ce conduc afacerile şi măgăriiile campionatului României. Pretextând încălcarea "Regulamentului", un nemernic şi-a trimis gorilele să smulgă un banner (un cearşaf ca oricare) cu un mesaj DE SUSŢINERE (deci nu cu invective sau mesaje rasiste ori ironii) din mâinile UNUI COPIL DE 9 ANI. O groaznică primejdie, nu-i aşa iar "Regulamentul" invocat cu sfinţenie de oficiali trebuia aplicat cu stricteţe.

Dar ce zice "regulamentul"? Şi, în plus, "regulamentul" este mai presus de CONSTITUŢIA României? Şi, mai mult, de vreo doi ani acest BIŞNIŢAR al fotbalului care este Dumitru Dragomir a impus disputarea meciurilor de fotbal în zi de Paşti. Pentru că a fost şi a rămas în gândire un MILIŢIAN cu gândire primitivă. Marea majoritate a jucătorilor de fotbal din campionat sunt creştin-ortodocşi iar drepturile lor religioase sunt călcate în picioare de acest mafiot slut la minte. Spectatorii la rândul lor sunt obiect de dispreţ. Văd că nimeni din presa sportivă nu şi-a pus întrebarea câţi din împătimiţii spectatori ai jocului de fotbal au mai privit meciuri ori au stat în tribune într-o perioadă - cea a Săptămânii Patimilor şi a celei Luminate - în care erau la maximum prinşi între datoriile gospodăreşti, pe de-o parte, cele religioase, pe de altă parte, şi cele cu care este datoare o bună gazdă (ori un bun musafir). La fel se prezintă lucrurile şi privite sub aspectul pragmatic al câştigului. Ce audienţă au avut posturile de televiziune care transmit campionatul raportat la media obişnuită? Mai slabă, pariez. Ceea ce înseamnă pierdere netă şi o pagubă pentru cel ce plăteşte.

Cuvintele scrise mai sus mi-au venit pe limbă în mare parte după ce am citit articolul Mariei Andrieş. Apoi mi-am mai amintit nişte lucruri. Mi-am reamintit cum la transformarea presei româneşti într-o cloacă de gunoi şi-a adus contribuţia (era să scriu "aportul") din plin Dumitru Dragomir. "Sportul românesc" a fost creaţia lui, "Atac la persoană" - altă publicaţie cu care se poate mândri. Astfel se explică atitudinea de slugărnicie totală a multor "ziarişti sportivi" transformaţi în unelte adulatoare ale fostului "stăpân" din urmă cu nişte ani. El şi Ion Cristoiu - două mizerii.

PS: şi în politică licheaua aceasta a rămas tot... lichea. Alceva nu ştie să fie. Urmăriţi-i traiectoria trecută şi cea următoare şi o să vă convingeţi.

Pavel's Rumanian Ensemble - Fortunes of War

În 1987 BBC difuza o superpoducţie a sa, Fortunes of War, bazată pe ciclurile romaneşti ale Oliviei Manning ("Trilogia Balcanică" şi "Trilogia Levantină"), cărţi în care ne defăima la greu ca popor. Au apărut şi în româneşte dar... nu le-am citit. Cert este însă că mentalul publicului anglofon a fost şi este influenţat de aceste scrieri. În plus, şi de serialul despre care am menţionat la început. A fost difuzat şi pe la noi, pe undeva prin anii '90. Am văzut şi eu la vremea respectivă câteva episoade, cele despre România, evident. Doritorii îl pot găsi... acolo... ştiu ei unde... Poate o să-l descarc şi eu de... acolo... de unde se găseşte.

Ce mi-a atras în schimb foarte mult atenţia a fost tema muzicale a filmului. Deşi coloana sonoră a fost compusă de Richard Holmes, totuşi melodia pe care o puteţi asculta mai jos era prea "românească" pentru a avea paternitatea un străin. Şi într-adevăr, o compilaţie BBC îmi confirmă presupunerile. Era vorba de "Ansamblul românesc al lui Pavel" (Pavel's Rumanian Ensemble). Nu ştiu despre ce formaţie este vorba. Din America probabil? Contează ceea ce rămâne în urechi şi în memorie:

Cu dedicaţie... (a se citi conţinutul)

Cu dedicaţie pentru toţi colegii care este actualmente preoţi, şi pentru toţi colegii care este teologi, şi pentru toţi ceilalţi colegi...

Să ia capul la ciocoi... FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR... :-)

Nemuritorii - "S-a făcut popa haiduc"

HRISTOS A ÎNVIAT!

În limba noastră românească:



Şi varianta cultă din "Oratoriul bizantin de Paşte" al lui Paul Constantinescu:



O variantă rusească:



Alta albaneză:



În chineza mandarină:



În arabă (dar şi în greceşte):



În engleză:



Varianta bulgărească:



Şi sârbească:



Din Filipine:



În limba georgiană:



În greceşte:



Şi varianta de... mall:

Ouă de Paşti - varianta eco

Pentru început trebuie să faceţi rost de COAJĂ DE CEAPĂ, de ceapă roşie (cam un sfert) şi galbenă. Vă duceţi la cel mai apropiat supermarket şi vă puneţi pe umplut o pungă din aceea de plastic în care se cântăresc fructele şi legumele. Cel mai adesea nici nu vă costă nimic pentru că angajaţii chiar sunt doritori să scape de nişte gunoaie în plus. Aceste coji le puneţi cu o seară înainte într-un ceaun (sau oală, sau cratiţă sau ce aveţi) cu apă şi trageţi un clocot apoi lăsaţi-le de-o parte până a două zi.

Iată că a sosit ziua următoare şi este necesar să culegeţi nişte FRUNZULIŢE. Este plin de ele, pe toţi pomii şi pe toate gardurile, însă preferabil este să culegeţi frunzuliţe micuţe, cu modele ale nervurilor cât mai variate.

Reveniţi acasă, căutaţi prin resturile ciorapilor de damă uzaţi. O să vă folosească pentru că pe fâşiile acestea veţi pune frunzuliţele culese, apoi puneţi deasupra ouăle (evident că le-aţi cumpărat) şi veţi strânge bine apoi veţi lega.

După ce aţi pregătit ouăle le puneţi în ceaunul pregătit cu o seară înainte cu cojile în aşa fel încât să fie bine acoperite de foile de ceapă. Mai adăugaţi apă rece. Nu-i nimic dacă sunt mai multe ouă decât încap. Puneţi doar prima tranşă acum. Adăugaţi 2 linguri de sare şi 200 ml de oţet.

Puneţi ceaunul la foc mic. Când vedeţi că începe să fiarbă, din acel moment le mai lăsaţi încă 9-10 minute, chiar 15, până ce vă convingeţi că vopseaua este bine fixată.

Scoateţi ouăle, le stropiţi cu apă, vărsaţi apa din castronul în care le-aţi pus şi repede vă puneţi pe curăţat pentru ca frunzuliţele să nu aibe timp să se usuce.

Ultima operaţiune este ungerea cu grăsime ca mijloc de conservare mai bună. În plus dă şi un efect estetic, de luciu. Dacă mai sunt ouă de înroşit, le vine rândul acum. Doar le puneţi în ceaun având grijă să fie bine acoperite şi le lăsaţi să fiarbă.

Succes!