Artă şi sacru: Ana Boariu intervievată de Monica Andronescu

Preluare de pe http://yorick.ro

Revenind la momentul prezent şi la studiile dumneavoastră în arta sacră. Cât de departe e acum arta de sacru?

La fel de aproape sau de departe ca întotdeauna.

Şi în teatru?

Acelaşi lucru v-aş răspunde. Pentru unii e aproape, pentru alţii e departe. Oricum eu nu fac teatru…
Dar ce faceţi?

Evenimente. Happening-uri. Întâmplări.

Şi care e diferenţa?

Nu sunt angajată într-un teatru, nu montez în mod organizat un spectacol, nu iau un text de teatru… A fost foarte concludent profesorul meu, Dragoş Galgoţiu, de la care am învăţat foarte mult. Când am început proiectul spre Compostella, m-am plâns că mi-e greu. Şi mi-a zis: „Da, ţi-e greu… După ce-ai terminat facultatea n-ai pus teatru, când vrei să te apuci din nou nu iei şi tu un text din teatru, cu nişte personaje, nu te duci într-un teatru, să te sprijini pe o tehnică, pe costume, pe lumini… Nu! Te duci într-un spaţiu care nu e un teatru, care nu-ţi oferă nimic şi nu numai că nu-ţi alegi o piesă, dar iei un text care e o poveste şi nu vrei să spui povestea pe care vrea s-o spună textul, vrei să spui o altă poveste… Şi de ce te miri că ţi-e greu?!” Într-adevăr, dramatizarea primei părţi a Evangheliei după Ioan nu a fost povestea lui Iisus, ci a celor care, amintindu-şi de El, îi spun povestea ca ei să poată trece printr-o perioadă de persecuţie. Trebuia să fie clar. Şi a fost. Şi în Franţa, şi în Spania oamenii au înţeles exact că e vorba de perioada comunistă. Şi nu era schimbată o virgulă din textul biblic!

Cum anume aţi realizat asta?

Aşa e scrisă Evanghelia după Ioan. E povestea celor care-şi aduc aminte de El ca să treacă printr-un moment de persecuţie… E o cheie în ea însăşi, în care Iisus spune: „Acum nu veţi înţelege, ci vă veţi aduce aminte şi veţi înţelege.” Asta a fost cheia, că nu se întâmplă lucrurile când se întâmplă, ci când îţi aduci aminte de ele. Evanghelia după Ioan e singura cu personaje care evoluează.

Şi dacă ar fi să alegeţi o altă perioadă prin care să reprezentaţi Evanghelia după Ioan?

Tot cea comunistă. E singura care are o legătură cu ceva ce voiam să înţeleg. Cu ceva prin care am trecut puţin şi care a însemnat copilăria mea şi care m-a provocat cât să încerc să înţeleg de ce unii oameni au murit în închisori şi altora le-a fost frică.

Şi ce-aţi înţeles?

Că nu poţi să înţelegi nimic şi, ca să mă întorc la Strindberg, iată ce scria Ileana Berlogea la începutul anilor ’70: „O generaţie de adaptaţi modeşti, fără aripi şi fără eroisme, fără lupte şi sacrificii…” Transcrierea din anii ’80 se rezumă să afirme că autorul îşi acuză lumea în care trăieşte… Textul era prea adevărat şi prea contemporan generaţiei care-şi pleca tăcută capul în anii 80, „fără aripi şi fără eroisme”. Iată o posibilă explicaţie pentru care mama n-a publicat atunci cartea…

Pentru creştinism ce a însemnat comunismul?

O perioadă de încercare şi fiecare duce cât i se dă. Eu n-am avut niciodată un moment de alegere, am trăit şi am crescut în frica celorlalţi. Dar niciodată nu creşti în liberate… întotdeauna ai o povară şi o poveste personală de dus.

Întregul interviu îl găsiţi aici.

Downton Abbey

Sfârşit de "Belle Epoque", varianta Britanică. Un domeniu nobiliar. Tribulaţiile familiei unui lord fără moştenitor direct de parte bărbătească. În paralel, întâmplările personalului palatului, cu bune şi cu rele, cu prestanţă şi demnitate sau cu mâncătorii şi invidii. O lume ce începe, treptat, treptat, să se schimbe şi să se modernizeze în aşteptarea şocului Marelui Război.

Pe scurt, un mini serial despre o epocă.

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie/film de televiziune (Maggie Smith), cel mai bun regizor la aceeaşi categorie (Brian Percival), cea mai bună miniserie/film de televiziune la Premiile Emmy de anul acesta: Downton Abbey, o producţie pe care v-o recomand. O producţie britanică, o producţie Carnival Films.

Perle marca Adevărul

Zgubiliticii de la ziarul Adevărul fac ei ce fac şi tot ajung să dea în gropi. Preocupaţi să dea indicaţii preţioase românilor cu privire la retrogradul şi barbarul imn pe care l-am avea - urmând indicaţiile nepreţuitului Pleşu, şeful dilematicilor (şi dilimandroşilor, după cum se vede), subalternii lui Cartianu ajung s-o comită. S-o comită grav! Aflăm astfel că Andrei Mureşanu s-ar fi aşezat într-o noapte la MAŞINA SA DE SCRIS, compunând apoi poezia "Un răsunet". Nu este protocronism. Este prostie!
Pedeapsa pe care o recomandăm: să cânte autorii articolului imnul "Zdrobite cătuşe" - amintit cu atâta nostalgie de Pleşu - la începutul şi la sfârşitul orelor de serviciu.

Manelizarea istoriei. Dar cine comandă muzica?

De câteva zile încoace suntem invadaţi de o serie nouă de informaţii senzaţionale cu privire la viaţa intimă a cuplului dictatorial ce a condus România din 1965 până în 1989. O copie la indigo a "dezvăluirilor" marca Ion Mihai Pacepa (din anii '80) şi a minciunilor de duzină cu care am fost îmbrobodiţi de agenţii Moscovei în perioada imediată Revoluţiei. Un individ - ajuns şef al Direcţiei a V-a în timpul lui Ceauşescu (Nicolae Stan) a început de-odată să turuie despre amanţii pe care i-ar fi avut Lenuţa Ceauşescu (la 60 de ani!) şi alte şi alte picanterii. Curios mai este că, în acelaşi timp, în cealaltă parte a Europei, în Anglia, apare în tabloidul Daily Mail o altă ştire cu tentă senzaţionalistă care i are în centru tot pe cei doi din cuplul prezidenţial împuşcat la Târgovişte.Fie lucrurile sunt întâmplătoare (puţin probabil), fie avem de-a face cu o... lucrătură specifică serviciilor specializate în aceste procedee. Iar publicaţiile româneşti "au pus imediat botul", ca să mă exprim şi eu mai plastic. Nu vreau să dau link spre măreţele organe de presă ce aruncă pe piaţă asemenea gunoaie informaţionale, aşa că o să dau trimitere spre un blog care reproduce nu numai articolul lui Horia Tabacu, proxenetul de la Hustler, precum şi comentariile cititorilor: http://ceausescunicolae.wordpress.com

Pentru început să vedem ce nu se potriveşte:

"Generalul" afirmă (de fapt lasă să se înţeleagă) că ar fi devenit aghiotant al lui Ceauşescu prin 1973 sau 1974 apoi ar fi devenit Preşedinte al Federaţiei Române de tenis în perioada celor mai mari izbânzi (Ţiriac - Năstase).
Ori perioada Ţiriac - Năstase a fost cam între anii 1968-1976 (conform Wikipedia).
Şi tot din Wikipedia aflăm şi altceva foarte interesant: abia în 1978 devine acest individ şef al Direcţiei a V-a, până în 1984 - http://ro.wikipedia.org/wiki/Serviciul_de_Protec%C8%9Bie_%C8%99i_Paz%C4%83 Adică pe la 60 de ani (şi 40 de ani vechime în... Partid) a fost scos la pensie. Din copilărie îmi amintesc faptul că acei ani erau şi cu cele mai intense zvonuri şi dezinformări ce-i priveau pe Ceauşeşti. După cum s-a aflat în ultimii ani, era o operaţie a sovieticilor de influenţare a opiniei publice, prost gândită - părerea mea. Ar fi fost mai eficientă să se refere la condiţiile din ce în ce mai grele de trai, dar asta ar fi pus sub semnul întrebării tot sistemul bolşevic de guvernare. Revenind. Prin ceea ce toarnă din guşă acest "general" se pare că în persoana sa aflăm unul dintre acei agenţi de influenţă şi manipulare puşi în slujba... Moscovei!
Dar cui slujeşte acest "scandal"? Poate ar trebui pus în legătură cu alte "dezvăluiri picante" privindu-i pe Ceauşeşti? Pentru că tot zilele astea aflăm cum că regina Marii Britanii s-ar fi pitit prin... boscheţi ca să nu socializeze cu Ceauşescu şi Lenuţa. Afirmaţii absolut stupide pentru cei ce ştiu modul în care a fost întâmpinat Ceauşescu în 1978 cu ocazia vizitei sale în Regatul Unit. A fost primit CA UN ŞEF DE STAT şi s-a întâlnit cu ŞEFUL STATULUI din ţara gazdă. Am spus aceasta şi într-o postare anterioară. Şi atunci, de ce această dezinformare (iar mâna profesioniştilor în ale dezinformării se simte) ? Pentru că există un personaj în România aflat în funcţia cea mai înaltă în stat şi care este realmente bolnav de invidie pe toate personajele din istoria noastră care s-au bucurat de un tratament care lui îi este refuzat. Vă las pe dumneavoastră să-l ghiciţi.


Offf! Şi mai sunt!

Condamnarea lui Drăghici. A a vut loc în 1968.
Felul în care sunt puse întrebările, special concepute spre a fi interpretabile. "Dar Dej nu era afemeiat!". Păi nu era afemeiat, domnule director de reviste pornografice Tabacu, dar avea amante. Ori un afemeiat, domnule Tabacu, înseamnă un personaj apropiat de taurul comunal. Să înţelegem că în afară de afemeiaţi şi poponari nu mai există altă categorie. Dar zvonul cu actele pidosnice puse pe seama lui Dej au ieşit tot din fabrica de zvonuri a Moscovei. Interesant este că au fost reluate de măreţul actoraş Florin Călinescu (la comanda cui?) şi, iată, de Horia Tabacu - un alt gangster al "ziaristicii" post-revoluţionare, unul din factorii de presiune în campania de transformare a femeilor din România în sclave sexuale. Este firesc atunci să ne întrebăm: "În slujba cărui sewrviciu lucrează aceşti indivizi?" Pentru România în nici un caz!

Întrebare şi răspuns

Panou pe strada Pictor Verona.

Război între palate?

Îi spusesem unui amic! Cu două, trei săptămâni în urmă. După alegerile parţiale din Neamţ. Îi spusesem că între Boc şi Băsescu relaţiile nu mai erau alea pe care le ştiam - cele dintre slugă şi stăpân. Îmi recomandase să le scriu dar am preferat ca acele fisuri pe care le observasem să devină crevase. Iar ceea ce se întâmplă în ultimele zile tind să-mi dea dreptate şi... să accelereze procesul.

Să mă explic.

1. Au fost mai întâi alegerile petru deputăţie din Neamţ. De-o parte Harbuz, candidat din partea USL. Sati un pic! HARBUZ DIN PARTEA USL ?! Ăia n-au ştiut pe cine pun? Păi acest Harbuz fusese mâna dreaptă a lui Băsescu în campania de hinghereală pe vremea în care marinarul rămas fără flotă era primar general al Bucureştilor. Adică n-au găsit pe altcineva mai bun decât un... vrednic băsist. Dar să revin. Din partea guvernamentală candida Rădulescu, fost preşedinte Agrostar, secretar de stat în funcţie la Agricultură şi etichetat la un moment dat (prin ianuarie-februarie 2010) drept "mare prostănac" (sau cam aşa ceva - nu am reuşit să găsesc citatul exact, dar am în minte scena). Autorul? Chiar preşedintele României! Care îl acuza pe acest Rădulescu de blocarea subvenţiilor pentru agricultori. În cor cu preşedintele se afla şi Sebastian Vlădescu, ministru la Finanţe. "Vă daţi demisia?", fusese întrebat secretarul de stat din acea vreme. "De ce să-mi dau? Ministerul Finanţelor blochează eliberarea banilor, nu eu". Rădulescu a rămas în funcţie, Vlădescu peste câteva s-a dus... s-a dus... exact la compania Gabriel Resources unde a devenit consultant. Iar Adrian Rădulescu a reuşit să câştige alegerile din Neamţ printr-o susţinere politică foarte ciudată: juma' UNPR, juma PDL, dar fără portocaliu, ci înveşmântat în verde. Reprezintă băsismul? Mă îndoiesc.

2. O duminică. Emisiune "Viaţa Satului". Invitat Valeriu Tabără. " Desfiinţarea camerelor agricole a fost o greşeală" POFTIM ?! CE AI SPUS ?! I-ai spus şi lui Băsescu, domnule Tabără? Că preşedintele tot fâlfâia demagogic sloganuri cu "birocraţii cei puturoşi" care ţin ţara în loc, şi cu "beneficiile uriaşe pe care le-ar da desfiinţarea a zeci de mii de posturi din administraţie". Iar Valeriu Tabără vine acum şi contrazice infailibila părere prezidenţială? În plus, chiar ieri seară, într-o emisiune de pe Realitatea acelaşi ministru al Agriculturii vine şi spune că şi numrul redus de agenţi de control fito-sanitari este "o mare greşeală". Vorbele ministrului vin în contradicţie cu ale preşedintelui, este evident dar oare sunt spuse şi fără acordul şefului său direct, fără acordul lui Emil Boc?

3. Preşedintele Băsescu se dezlănţuie în toate modurile într-o campanie pro-Gabriel Resource, transformând instituţia prezidenţială într-o agenţie de lobby la nivel foarte înalt. Este chestionat şi preşedintele Consiliului de miniştrii: "Nu se pune problema exploatării aurului de la Roşia Montană", vine răspunsul. Acelaşi răspuns şi când reacţiile preşedintelui Băsescu sunt larg mediatizate. CUUUUM? Sluga nu mai este de acord cu şefu' ăl mare? Păi asta este ea însăşi o "declaraţie de independendenţă"!

4. Unul din oamenii grei ai lui Băsescu era (şi este) Sebastian Lăzăroiu, consilier la Cotroceni şi impus ca ministru al Muncii de către cel pe care-l slujise cu devoţiune. Unul din aceia care rămân mai mult în umbră şi se ocupă de crearea de "imagini", de operaţiuni de inginerie socială, genul de persoane de un cinism înfiorător, fără valori morale pe care să le susţină, robul miturilor sociologice pe care le crede atotputernice, al superiorităţii punctului de audienţă TV şi al minciunilor vândute frumos . Acest personaj fusese propulsat la Ministerul Muncii. Propulsat de Băsescu! Poate cu scopul de a distruge şi ceea ce mai rămăsese din "protecţia socială". Dar, cu toată susţinerea prezidenţială, Lăzăroiu nu a făcut mulţi purici în post. Iată-l mătrăşit în septembrie şi înlocuit cu Sulfina. Să fie la mijloc intenţia lui Boc de a creşte pensiile şi salariile? Să ne readucem aminte de anumite declaraţii prezidenţiale prin care se înfierau asemenea intenţii "anticapitaliste".

5. Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene în fruntea căruia este pus Leonard Orban, fostul comisar european pentru multilingvism, o persoană cu mult mai multe relaţii create la nivel înalt în cadrul UE faţă de ceea ce posedă Baconschi, febleţea lui Traian Băsescu. Crearea postului se poate traduce chiar şi prin diminuarea poziţiilor ministrului de Externe în cadrul Executi şi, deci, şi diminuarea rolului preşedintelui. O decizie explicabilă, dacă ne referim numai şi la recentul scandal wikileaks, scandal ce subliniază încă o dată lipsa de viziune în politica externă de care suferă Traian Băsescu, o abordare rudimentară şi chiar antinaţională. Iar semnul cel mai clar este izolarea diplomatică de care suferă România ca ţară. Indiferent cât de vasal o fi fost, individul pus în fruntea Guvernului trebuie să se fi lovit adesea de inconsistenţa politicii externe a lui Băsescu şi de necesitatea unei alte abordări.

6. Cred că Emil Boc şi-a dat seama că Băsescu avea de gând să-l folosească doar ca manta de vreme rea, doar ca paravan în faţa nemulţumirilor, cel asupra căruia urma să se reverse toată furia electoratului la alegeri, învinovăţitul de toate relele crizei. Tipic lui Băsescu. Dar, ceea ce i-a scăpat  stalinistului Băsescu este că Boc are şi el la bază (şi poate într-o mai mare măsură decât căpitanul şi securistul de vaporean) ŞCOALA DE PARTID. Este iniţiat în bizantinismul relaţiilor de putere dintr-un partid de tip comunist (precum PeDe-L) şi în manevrele "inizibile" prin care poate fi condus o asemenea structură politică. Are cunoştinţă şi de evenimente petrecute în urmă cu ani (spre deosebire de apologetul inculturii). Şi nu ar fi de mirare să asistăm la o repetare. Doară aparatcikul Brejnev l-a înlocuit pe fostul stalinist Hruşciov!

Lecţia de pupincurism: astăzi Gândul.info

Pe siteul publicaţiei on-line Gândul.info un ziarist de renume mondial,  Andrei Luca Popescu, s-a apucat de periat: şi perie, şi perie, şi perie. Doar că pe toată durata acţiunii folosea limba! Mostra aceasta de slugărnicie a fost prilejuită de recenta dezvăluire a unei telegrame Wikileaks ce ne-a prilejuit să aruncăm o privire asupra mesajelor pe care le transmitea conducerea României în timpul invadării Georgiei de către Federaţia rusă în vara lui 2008.

Domnule ziarist pupinbăsist,
Mai înainte de a scrie despre anumite teme ar trebui să te documentezi. În primul rând să iei harta Europei în braţe. Un copil de clasa a 5-a poate face aşa-ceva. Ai fi observat atunci că Georgia se învecinează direct cu Federaţia Rusă. Moldova are ca vecini doar România şi Ukraina. Pe unde ar fi pătruns trupele ruseşti? Un atac asupra Moldovei presupunea violarea spaţiului aerian ukrainian iar de aici un conflict mult mai mare.

Şi de aici documentarea asupra situaţiei din 2008. Vara în care Rusia a ATACAT Georgia, conform unui model mai vechi de agresiune, patentat de sovietici şi utilizat de nazişti. Iar în acele zile grele pentru poporul frate ortodox georgian nişte oameni de stat au avut curajul să se ducă la Tbilisi: cel al Poloniei şi cel al Ukrainei. Cheliosul nostru a strălucit prin... absenţă. Dar vedem acum că ştia să-i eticheteze pe georgieni drept "aventurieri". Curios! Toţi cei care erau promoscoviţi în acele zile stăteau în gură numai cu epitete de genul acesta.

Şi mai curios este tabloul a ceea ce s-a petrecut în primăvara lui 2009, la puţin peste jumătate de an, în Basarabia pe care o deplângea Băsescu. În toiul evenimentelor tulburi a diverselor provocări nu îmi amintesc să fi existat o reacţie oficială a Românei. Dar îmi amintesc de o acţiune discretă a unui fost ministru de externe. Iar actul acela a fost răstălmăcit în cel mai grosolan mod, îmi pare, atunci când Băsescu a avut nu numai interesul, cât, mai ales, "CURAJUL"