miercuri, 24 august 2011

Trei popoare, trei destine (partea întâi)

Trăim noi, românii, într-o parte a lumii care este tratată - atunci când se vorbeşte despre ea - în doi peri, la grămadă, în două-trei cuvinte ce acoperă sute şi sute de ani. Să nu se înţeleagă că mă refer doar la noi şi că numai noi suferim de acest dispreţ imperial. Tot ceea ce ţine de la Cercul polar şi până la Mediterana şi desparte în acelaşi timp lumea rusească de cea germanică este acoperită de aceeaşi ignorare. Şi am temeri că aceasta este indusă în mod premeditat. Pentru ca purificările etnice făcute de imperii să treacă neobservate. De aceea mă voi referi în cele ce urmează la suprinzătoarele puncte comune - chiar în situaţii aparent mult diferite - prin care sunt unite Finlanda, Polonia şi România.



Pentru toate trei secolul al XVIII-lea este unul al suferinţei. Principatele române se află în ghearele hrăpăreţilor: Transilvania devine austriacă (şi de aici şi sfâşierea cămăşii lui Hristos în Ardeal), mai apoi Oltenia este răpită vremelnic pentru ca nordul Moldovei să fie răpit de aceiaşi hămesiţi austrieci. Dinspre răsărit acelaşi lucru: Transnistria este anexată de ţarii Moscovei la 1792. Peste 20 de ani partea de răsărit a Moldovei cunoaşte aceeaşi soartă. Urmează ani grei de deznaţionalizare şi de jaf.



Polonia dispare de pe harta statelor în acelaşi secol. Prima împărţire (1772), a doua împărţire (1793), a treia împărţire (1795). Beneficiari: Prusia şi Austria (adică germanismul) pe de-o parte, nesătula Rusie, pe de altă parte. Urmează ani de revolte continue prin care polonezii dau lumii de ştire că nu au murit şi nici nu au de gând să se lase subjugaţi.



Finlanda (care se afla sub suzeranitate suedeză) după ce pierde Karelia răsăriteană - ocupată de aceeaşi Rusie - este înghiţită cu totul în 1809, devenind "Mare Ducat Autonom". Autonomia este respectată pentru o vreme pentru ca mai apoi... evident aceeaşi rusificare pe care o regăsim peste tot.



Şi ca un alt punct comun: toate cele trei popoare au ca structură centrală socială elementul ţărănesc. Fermieri, agricultori... oameni liberi!



Sfârşitul primului Război Mondial este pivotul ce duce la renaşterea statală. Şi la noi încercări.



Are loc Revoluţia din octombrie. Şi un discurs demagogic al lui Lenin cu privire la autodeterminarea popoarelor din Rusia ţaristă.



Finlanda îşi proclamă independenţa. Se constituie organisme democratice, un parlamentarism incipient. Adică o formă de conducere "burgheză". Masele "proletare" încearcă înlăturarea guvernului "burghez" şi instaurarea Sovietelor. Evident, cu ajutor bolşevis din ţara vecină. Are loc un sângeros "război civil" (ianuarie-martie 1918) prin care ţărani, pescari, vânători reuşesc să-i alunge pe bolşevici din ţară.



România era aliată cu Rusia în timpul războiului. Peste un milion de trupe ruseşti se aflau în ţară trupe care, treptat-treptat, se bolşevizează. Fenomenul ia amploare după revoluţia din Petrograd. Se ajunge la ciocniri cu formaţiuni bolşevizate ce doreau schimbarea structurii social-politice romăneşti. Guvernul reuşeşte scoaterea din ţară a sutelor de mii de soldaţi. Mai reuşeşte şi anihilarea acţiunilor bolşevice din proaspăta Republică Democrată Moldovenească. De altfel, organul legislativ al acesteia - Sfatul Ţării - va vota la 27 Martie 1918 unirea cu Regatul României. Aceste fapte duc la conflict direct cu Sovietele - ruperea relaţiilor diplomatice, sechestrarea tezaurului României şi includerea ţării în planurile de atac ale agresiunilor bolşevice. Iar ciocnirea are loc în vara lui 1919 când România se află în conflict cu Republica Ungară a Sfaturilor (rotiţă din angrenajul bolşevic de cucerire a lumii). Armatele române ajung la Budapesta şi înlătură cancerul din mijlocul Europei.



Destrămarea celor trei imperii constituie şi pentru Polonia şansa de a-şi redobândi statalitatea. La 11 noiembrie 1919, după 123 de ani de ocupaţie, este proclamată independenţa. Dar acest lucru contravine intereselor marelui moloh bolşevic din răsărit. Şi independenţa trebuie apărată prin luptă. Între 1919 şi 1921 polonezii se află în război cu sovieticii. Sunt chiar şi pe punctul de a fi înfrânţi ceea ce ar fi echivalat cu ofensiva bolşevică spre centrul Europei. Dar are loc "miracolul de pe Vistula" iar Europa este salvată pentru 20 de ani.



Sare în evidenţă un punct comun? Toate cele trei popoare au reuşit să respingă bolşevismul în această fază.

luni, 15 august 2011

Blondie - Maria



"Maria"

She moves like she don't care
Smooth as silk, cool as air
Ooh it makes you wanna cry
She doesn't know your name
And your heart beats like a subway train
Ooh it makes you wanna die

Ooh, don't you wanna take her?
Ooh, wanna make her all your own?

Maria, you've gotta see her
Go insane and out of your mind
Regina, Ave Maria
A million and one candle lights

I've seen this thing before
In my best friend and the boy next door
Fool for love and fool on fire

Won't come in from the rain
She's oceans running down the drain
Blue as ice and desire

Don't you wanna make her?
Ooh, don't you wanna take her home?

Maria, you've gotta see her
Go insane and out of your mind
Regina, Ave Maria
A million and one candle lights

Ooh, don't you wanna break her?
Ooh, don't you wanna take her home?

She walks like she don't care
Walkin' on imported air
Ooh, it makes you wanna die

Maria, you've gotta see her
Go insane and out of your mind
Regina, Ave Maria
A million and one candle lights

Maria, you've gotta see her
Go insane and out of your mind
Regina, Ave Maria
A million and one candle lights

Versuri de pe http://www.azlyrics.com/

marți, 9 august 2011

O iniţiativă de lăudat - revista "Gândirea" scanată de BCU Cluj



Câutând una, alta pe Wikipedia - despre Nichifor Crainic, gândirism, colaboratori - am găsit la bibliografie trimiterea către siteul Bibliotecii Centrale Universitare de la Cluj-Napoca. Nu, nu era articolul în româneşte, cum s-ar fi presupus, ci acela redactat în limba engleză. Curios fiind, am intrat repede pe site şi, surpriză!, găsesc acolo scanate cu grijă numere după numere din celebra revistă culturală şi naţionalistă în acelaşi timp, publicaţie care şi-a pus pecetea profund asupra perioadei interbelice. Iar acu, prin grija unor oameni care se străduiesc să readucă la lumină această comoară nu numai îngropată ci şi interzisă decenii întregi, iată că numerele sunt puse gratuit la îndemâna cititorilor. Nu spun că ar lipsi erorile, greşelile. Mai lipsesc şi unele numere pentru a fi colecţia completă. Dar este un început şi să sperăm că nu se vor găsi "binevoitori" care să bage beţe în roate. Există şi o a doua interfaţă mai prietenoasă a siteului - pe care o aflaţi aici. M-am centrat pe colecţia revistei "Gândirea" dar serverul instituţiei culturale găzduieşte şi alte zeci de publicaţii româneşti sau maghiare digitalizate.

PS: pentru cazul în care anumiţi "prieteni" ai românilor ar băga strîmbe şi accesarea ar deveni imposibilă să se ştie că mai există şi alternativa TORRENTS. Adică http://torrents.thepiratebay.org/6591725/Gandirea.6591725.TPB.torrent

miercuri, 27 iulie 2011

Pentru nostalgici: Olivia Newton-John - The Air That I Breath



If I could make a wish I think I'd pass
Can't think of anything I need
No cigarettes, no sleep, no light, no sound
Nothing to eat no books to read

Making love with you
Has left me peaceful, warm inside
What more could I ask
There's nothing left to be desired

Peace came upon me and it leaves me weak
So sleep, silent angel, go to sleep

Sometimes all I need is the air that I breathe and to love you
All I need is the air that I breathe, yes to love you
All I need is the air that I breathe

Peace came upon me and it leaves me weak
So sleep, silent angel, go to sleep

Sometimes all I need is the air that I breathe and to love you
All I need is the air that I breathe, yes to love you
All I need is the air that I breathe

Peace came upon me and it leaves me weak
So sleep, silent angel, go to sleep

Versuri de la http://www.elyrics.net/

marți, 26 iulie 2011

Pentru nostalgici: Janis Joplin - Me and Bobby McGee


Busted flat in Baton Rouge, waiting for a train
And I's feeling nearly as faded as my jeans.
Bobby thumbed a diesel down just before it rained,
It rode us all the way to New Orleans.

I pulled my harpoon out of my dirty red bandanna,
I was playing soft while Bobby sang the blues.
Windshield wipers slapping time, I was holding Bobby's hand in mine,
We sang every song that driver knew.

Freedom is just another word for nothing left to lose,
Nothing don't mean nothing honey if it ain't free, now now.
And feeling good was easy, Lord, when he sang the blues,
You know feeling good was good enough for me,
Good enough for me and my Bobby McGee.

From the Kentucky coal mines to the California sun,
Hey, Bobby shared the secrets of my soul.
Through all kinds of weather, through everything that we done,
Hey Bobby baby kept me from the cold.

One day up near Salinas, Lord, I let him slip away,
He's looking for that home and I hope he finds it,
But I'd trade all of my tomorrows for one single yesterday
To be holding Bobby's body next to mine.

Freedom is just another word for nothing left to lose,
Nothing, that's all that Bobby left me, yeah,
But feeling good was easy, Lord, when he sang the blues,
Hey, feeling good was good enough for me, hmm hmm,
Good enough for me and my Bobby McGee.

La la la, la la la la, la la la, la la la la
La la la la la Bobby McGee.
La la la la la, la la la la la
La la la la la, Bobby McGee, la.

La La la, la la la la la la,
La La la la la la la la la, hey now Bobby now Bobby McGee yeah.
Na na na na na na na na, na na na na na na na na na na na
Hey now Bobby now, Bobby McGee, yeah.

Lord, I'm calling my lover, calling my man,
I said I'm calling my lover just the best I can,
C'mon, where is Bobby now, where is Bobby McGee, yeah,
Lordy Lordy Lordy Lordy Lordy Lordy Lordy Lord
Hey, hey, hey, Bobby McGee, Lord!

Yeah! Whew!

duminică, 24 iulie 2011

Bălbăielile ce te fac să intri la bănuieli

De zeci de ani peninsula scandinavă o avem prezentă în mental ca o zonă a unui paradis social, a fericirii şi bunăstării, un ţinut în care nu s-ar putea întâmpla nimic rău niciodată. Deşi, tot acolo- dar în Suedia -  la mijlocul anilor '80 ai secolului trecut a avut loc asasinatul asupra lui Olof Palme, premier în funcţie iar explicaţiile nu au fost niciodată mulţumitoare.

De câteva zile întreaga lume este consternată la vederea actului criminal ce a însângerat Norvegia. Trâim vremuri în care tot ceea ce se întâmplă are aspecte senzaţionale sau ne este prezentat numai în termeni senzaţionali. Avioane aruncate în zgârie nori, teatre asaltate de terorişti, cutremure înspăimântătoare, tsunami pe scară largă. Realitatea a întrecut de mult fabulaţia.

În oslo o deflagraţie distruge clădiri guvernamentale, 7 vieţi omeneşti sunt spulberate, zeci de răniţi spitalizaţi. În acelaşi timp, pe o insulă, într-o tabără de vară a tinerilor membri ai partidului local de guvernământ un carnagiu oribil se petrece: aproape o sută de oameni ucişi, alte sute de răniţi la care trebuie să-i adăugăm şi pe dispăruţi. Iar autorul ne este prezentat de media internaţionale ca fiind un singur om. Unul singur!

Obişnuinţa cu senzaţionalul ridicat la pătrat poate ne-a moleşit mintea, ne-a încetinit logica. Dar nu cred că a dispărut în totalitate creierul. Cum putem să înghiţim povestea cu "bomba artizanală realizată din îngrăşăminte chimice" ? Şi Groznâi, capitala Ceceniei, arăta mai bine. Şi parcă avem în faţa ochilor camionul plin ochi su saci arcat liniştit lângă biroul primului-ministru norvegian. Ni se împuie urechile cum acelaşi om, Anders Behring Breivik, imediat mai apoi ăşi face apariţia pe insula cu tabăra respectivă şi se apucă de tras cu puşca în stânga şi în dreapta mai ceva ca la vânătoarea de mistreţi de la Balc. Tot de unul singur! Cum adică! Ăştia vor să credem că între sutele de urmaşi ai vikingilor nu s-a găsit unul să zică: "Mor eu, dar mor cu tine de gât"? Au fost atâtea bătălii, bombardamente crâncene, populaţie civilă afectată greu dar cred că e prima dată când aud că un număr de câteva sute de oameni se duce la tăiere mai uşor decât mieii.

Şi mobilul şi istoricul dezaxatului sunt prezentate de o formă cel puţin ciudată. Bun. Înţeleg că gândul la un atentat islamist ar fi fost primul ce ar fi trecut prin mintea oricui. Dar ba Anders Behring Breivik a fost prezentat ca extremist de dreapta, ba ca fost membru al tinerilor laburişti până la excludere, ba fundamentalis creştin. Vorbe fără probe, fără argumente. Apoi, surprinzător, aflăm că pe pagina aceluia de Facebook individul s-ar fi prezentat ca admirator al lui John Stuart Mill, Churchill şi... ca membru al masoneriei. Ba şi dotat cu un manifest politic antimarxist.



Mai de bun simţ ar fi să credem că este vorba de un act colectiv sângeros. Conexiunile franc-masonice n-ar fi excluse. Anders Behring Breivik ar fi persoana scoasă în faţă, ţapul ispăşitor la îndemâna presei şi slujind scopurilor oculte ale crimei în masă. Ştim că prima impresie contează iar primele ştiri auzite de masse au fost: "fundamentalist creştin", "anti-imigraţionist", "anti-marxist". Pe acestea le-au auzit prima oară şi să sperăm că nu se vor conforma ci vor dori să afle rezultatele unei anchete cinstite.

sâmbătă, 23 iulie 2011

Pentru nostalgici: Sam Brown - Stop




All that I have is all that you've given to me
did you never worry that I'd come to depend on you
I gave you all the love I had in me
now I find you've lied and I can't believe it's true

Wrapped in her arms I see across the street
and I can't help but wonder if she knows what's going on
you talk of love but you don't know how it feels
when you realise that you're not the only one

Oh you'd better stop before you tear me all apart
you'd better stop before you go and brak my heart
ooh you'd better stop

Time after time I've tried to walk away
but it's not that easy when your soul is torn in two
so I just resign myself to it every day
now all I can do is to leave it up to you

Oh you'd better stop before you tear me all apart
you'd better stop before you go and brak my heart
ooh you'd better stop

Stop if love me
(you will remember)
now's the time to be sorry
(that day forever)
I won't believe that you'd walk out on me

Oh you'd better stop before you tear me all apart
you'd better stop before you go and brak my heart
ooh you'd better stop

Versuri http://www.lyricsmania.com