vineri, 19 noiembrie 2010
Pentru nostalgici: Eruption - One Way Ticket
One Way Ticket (To The Blues) lyrics
Mmmm… oohhhh … yeea yeea yeaah
One way ticket
One way ticket.
One way ticket
One way ticket.
One way ticket to the blues.
Choo choo train
Tuckin' down the track
Gotta travel on it
Never comin' back
Ooh
Ooh got a one way ticket to the blues.
Bye bye love
My babe is leavin' me
Now lonely tear drops are all that i can see.
Ooh
Ooh
Got a one way ticket to the blues
Gonna take a trip to lonesome town
Gonna stay at heartbreak hotel.
A fool such as i a fool such as i
There never was
I cry my tears away.
One way ticket
One way ticket.
One way ticket
One way ticket.
One way ticket to the blues.
Choo choo train
Tuckin' down the track
Gotta travel on it
Never comin' back
Ooh
Ooh got a one way ticket to the blues.
Gotta go on
Gotta truck on
Got a one way ticket to the blues.
I gotta take a trip to lonesome town
Gonna stay at heartbreak hotel
Ooh
A fool such as i a fool such as i
There never was i cry my tears away.
One way ticket
One way ticket.
One way ticket
One way ticket.
One way ticket to the blues.
Choo choo train
Tuckin' down the track
Gotta travel on it
Never comin' back
Ooh yeah yeah yeah
Ooh got a one way ticket to the blues.
Got my ticket...
There is no way you can deny it
I see that you're oh so sad
http://www.elyrics.net
marți, 16 noiembrie 2010
Hamlet: Cine pierde, cine câştigă?
Cum se poate cuceri o ţară fără atrage nici un foc? Cum se poate pune stăpânire pe ea doar utilizându-i slăbiciunile interne? Cred că Shakespeare prin Hamlet oferă un răspuns. Citită printr-o anumită cheie piesa poate fi numită ca o lecţie despre utilizarea eficientă a procedeelor subversive de năruire interioară a unei ţări ţintă? Poate fi citită ca o lecţie de utilizare a manipulării şi dezinformării eficiente? Poate fi oglinda folosirii mass-media ca arme de sabotaj intelectual, de spălare a creierelor, de entertainment distructiv? Se poate constitui în mărturia folosirii ideologiilor ca arme letale?
Avem două ţări rivale: Danemarca şi Norvegia. Prima este scena dramei de a doua doar se vorbeşte. Putem spune că în ambele ţări găsim o situaţie în oglindă. În Danemarca fostul rege (Hamlet) murise de curând iar la conducerea statului se afla fratele acestuia, Claudius, ce o luase drept soţie pe Gertude, văduva răposatului, prinţ moştenitor fiind considerat Hamlet. Dar şi în Norvegia tot la fel se prezentau lucrurile: Fortinbras, învinsul lui Hamlet cel bătrân, murise, la conducere se afla fratele său (regele norveg), iar prinţul Fortinbras cel tânăr conducea armata. Revanşismul în Norvegia era la putere. Fortinbras dorea recâştigarea ţinuturilor pierdute de tatăl său. Ambele ţări se pregăteau de război. Puterea Danemarcei pare însă superioară. Dar Fortinbras îi cunoaşte slăbiciunile, punctele fragile.
Sunt câteva blocuri în care personajele reprezentând partea daneză pot fi împărţite:
- Familia regală – Claudius, Gertrude, Hamlet. Este minată de tensiunea existentă între Hamlet şi cuplul regal vzut ca incestuos. Mai târziu, prntr-o autoconfesiune, Claudius va recunoaşte că fusese ucigaşul fratelui său.
- Garda – Marcellus, Bernardo, Francisco. Poate fi adăugat aici şi Horatio? Îl găsim pe acesta alăturea de ceilalţi trei dar de fapt sosise din străinătăţuri. Horatio va spune spre sfârşitul piesei că el este roman (latin?) la origine.
- Sfetnicul Polonius şi familia sa (Laert şi Ofelia – copii săi). În fapt un fel de cancelar, ministru de externe, de interne la un loc. Nu se sfieşte să-şi spioneze fiul sau să se folosească de sentimentele fiicei sale. Lecţia sa de spionaj, de utilizare a provocării cu scop de a obţine informaţii (lui Reynaldo, servitorul său) era deja folosită – îmi pare mie – cu mult mai mult succes împotriva ţării sale.
- Corpul diplomatic (Voltemand, Cornelius) – aflat sub ordinele lui Polonius.
- Curtenii (Rosencrantz şi Guildenstern)
- Mass-media (actorii)
“Ceva e putred în Danemarca” într-adevăr. Dar acel ceva trebuie exploatat în interesul celor doritori. Iat primul agent pus în slujba străinilor, cel care nu poate fi niciodată bănuit este… Horatio. Singur? Împreună cu alţii? Poate cu Francisco, cel din gardă. Să fie “Stafia” însuşi Francisco? În momentul în care “Duhul” apare plimbându-se pe zidurile cetăţii Francisco ieşise din scenă. Nu va mai apărea deloc. Dispare ca măgarul în ceaţă. Horatio aplică însă magistral exact reţeta de a obţine informaţii pe care mai târziu o va preda DOAR TEORETIC Polonius. Poate şi pentru ă o combină cu arta abaterii atenţiei. În momentul în care Marcellus subliniază că stafiile sunt un lucru nefiresc, necurat, Horatio imediat se referă la Hamlet, la anunţarea sa cu privire la ciudata apariţie. Horatio de fapt aruncă nada: moartea într-adevăr suspectă a lui Hamlet cel bătrân poate fi folosită şi manipulată în scop subversiv. Horatio îl cunoaşte de mult pe Hamlet cel tânăr, îi ştie slăbiciunile, îi ştie trufia incipientă, ştie că Hamlet acţionează cam mereu contrar celor poruncite.
E ceva putred şi cu această stafie. Ea este vizibilă pentru toţi cei ce sunt de faţă. O fi chiar o fantomă? Îi oferă şi un pretext pentru care se află în acea stare: Duhul este damnat “până la mistuirea crimelor din timpul vieţii”. Dar mai important: îi spune prinţului ceea ce acesta VROIA SĂ AUDĂ. Ironia este că otrava manipulării, a dezinformării se petrece, într-adevăr, prin urechi.
Avem două ţări rivale: Danemarca şi Norvegia. Prima este scena dramei de a doua doar se vorbeşte. Putem spune că în ambele ţări găsim o situaţie în oglindă. În Danemarca fostul rege (Hamlet) murise de curând iar la conducerea statului se afla fratele acestuia, Claudius, ce o luase drept soţie pe Gertude, văduva răposatului, prinţ moştenitor fiind considerat Hamlet. Dar şi în Norvegia tot la fel se prezentau lucrurile: Fortinbras, învinsul lui Hamlet cel bătrân, murise, la conducere se afla fratele său (regele norveg), iar prinţul Fortinbras cel tânăr conducea armata. Revanşismul în Norvegia era la putere. Fortinbras dorea recâştigarea ţinuturilor pierdute de tatăl său. Ambele ţări se pregăteau de război. Puterea Danemarcei pare însă superioară. Dar Fortinbras îi cunoaşte slăbiciunile, punctele fragile.
Sunt câteva blocuri în care personajele reprezentând partea daneză pot fi împărţite:
- Familia regală – Claudius, Gertrude, Hamlet. Este minată de tensiunea existentă între Hamlet şi cuplul regal vzut ca incestuos. Mai târziu, prntr-o autoconfesiune, Claudius va recunoaşte că fusese ucigaşul fratelui său.
- Garda – Marcellus, Bernardo, Francisco. Poate fi adăugat aici şi Horatio? Îl găsim pe acesta alăturea de ceilalţi trei dar de fapt sosise din străinătăţuri. Horatio va spune spre sfârşitul piesei că el este roman (latin?) la origine.
- Sfetnicul Polonius şi familia sa (Laert şi Ofelia – copii săi). În fapt un fel de cancelar, ministru de externe, de interne la un loc. Nu se sfieşte să-şi spioneze fiul sau să se folosească de sentimentele fiicei sale. Lecţia sa de spionaj, de utilizare a provocării cu scop de a obţine informaţii (lui Reynaldo, servitorul său) era deja folosită – îmi pare mie – cu mult mai mult succes împotriva ţării sale.
- Corpul diplomatic (Voltemand, Cornelius) – aflat sub ordinele lui Polonius.
- Curtenii (Rosencrantz şi Guildenstern)
- Mass-media (actorii)
“Ceva e putred în Danemarca” într-adevăr. Dar acel ceva trebuie exploatat în interesul celor doritori. Iat primul agent pus în slujba străinilor, cel care nu poate fi niciodată bănuit este… Horatio. Singur? Împreună cu alţii? Poate cu Francisco, cel din gardă. Să fie “Stafia” însuşi Francisco? În momentul în care “Duhul” apare plimbându-se pe zidurile cetăţii Francisco ieşise din scenă. Nu va mai apărea deloc. Dispare ca măgarul în ceaţă. Horatio aplică însă magistral exact reţeta de a obţine informaţii pe care mai târziu o va preda DOAR TEORETIC Polonius. Poate şi pentru ă o combină cu arta abaterii atenţiei. În momentul în care Marcellus subliniază că stafiile sunt un lucru nefiresc, necurat, Horatio imediat se referă la Hamlet, la anunţarea sa cu privire la ciudata apariţie. Horatio de fapt aruncă nada: moartea într-adevăr suspectă a lui Hamlet cel bătrân poate fi folosită şi manipulată în scop subversiv. Horatio îl cunoaşte de mult pe Hamlet cel tânăr, îi ştie slăbiciunile, îi ştie trufia incipientă, ştie că Hamlet acţionează cam mereu contrar celor poruncite.
E ceva putred şi cu această stafie. Ea este vizibilă pentru toţi cei ce sunt de faţă. O fi chiar o fantomă? Îi oferă şi un pretext pentru care se află în acea stare: Duhul este damnat “până la mistuirea crimelor din timpul vieţii”. Dar mai important: îi spune prinţului ceea ce acesta VROIA SĂ AUDĂ. Ironia este că otrava manipulării, a dezinformării se petrece, într-adevăr, prin urechi.
De acum Horatio poate lăsa lucrurile să curgă de la sine în ceea ce-l priveşte pe Hamlet. Acesta va lucra, fără să ştie, în interesul adversarilor pentru că el nu va mai căuta dreptatea ci răzbunarea. Îşi uită rolul pe care-l juca în structura statului iar asta provoacă îngrijorare, o contrareacţie – este pus sub urmărire. Ceea ce duce la o sporire a maladiei care-l cuprinde. El spune că face doar pe nebunul dar nu cumva o fi într—adevăr nebun. Nu este bolnav de nihilism? Nu începe să infiltreze el însuşi idei subversive în societate (“Danemarca e o închisoare”)? E măcinat de neîncredere. În toţi! Dar nu şi în Horatio. Iar acest lucru produce victime. Ofelia înnebuneşte şi apoi moare din cauza lui. Îi sucise minţile iar apoi o părăsise, o repudiase. Moartea lui Rosencrantz şi Guildenstern este cauzată direct tot de Hamlet. Îi spuseseră cinstit că fuseseră trimişi să vadă ce-i cu el. Mai mult, nu dezvăluiseră regelui sau lui Polonius că Hamlet fusese înştiinţat de misiunea lor. Purtaseră o scrisoare al cărei conţinut nu puteau să-l ştie? Care-i vina lor? Nu contează! Hamlet îi trimite la moarte în locul său!
Hamlet preia şi o activitate cât se poate de modernă. Ştie puterea presei, a mass-media, a industriei de entertainment, a puterii de sugestionare a ei, a capacităţii acesteia de a se erija în vector de opinie pro sau contra: “mai bine să ai un epitaf prost după moarte, decât să te vorbească dumnealor [actorii] de rău cât eşti în viaţă”. Nu cred că întâmplător a ales Shakespeare scene din cucerirea Troiei când se referă de această dată la teatru. Practic este “calul troian” prin care zidurile cetăţii cad. Dar Hamlet fusese aici doar un factor de accelerare a acţiunii propagandistice duşmane. Venea pe fundalul unei deja existente situaţii tensionate din “industrie”. Divizarea era produsă prin acel “război între generaţii”, între actorii “copii” şi cei consacraţi. Hamlet juca şi aici după cum vroia duşmanul nevăzut. Efectul devastator al acestei colane a cincea “artistice” se vede imediat prin atmosfera de neîncredere generală, de suspiciune, de reacţii immediate, negândite pe care le iau personajele. Şi oamenii mor unul după altul.
Aparatul diplomatic este supus intoxicării. Reveniţi din Norvegia Voltemand şi Cornelius îşi conving superiorii de inocenţa regelui norveg. Să fi fost naicvi? Să fi fost năimiţi? Fortinbras, spun ei, nu va ataca Danemarca pentru că i s-a poruncit să nu cuteze să facă acest lucru dar, în schimb, acesta roagă să fie lăsat să tranziteze înspre preconizata luptă cu polonezii. Iar danezii înghit aşa ceva!
Şi iată cum toate acestea duc la un veritabil război civil. Personajele sunt anihilate pe rând până se ajunge la rege. Ori, “Când piere riga, Nu moare singur;”, “Dacă un rigă Oftează, obştea toată geme, strigă.” Familia regală moare, aparatul de stat e distrus, curtenii sunt ucişi. Cine rămâne-n viaţă? Horatio! Care-l întâmpină pe Fortinbras. Duşmanii sunt în cetate fără să fi tras vreo lovitură de tu, fără să fi folosit sabia. Doar cu acţiuni discrete şi eficiente de felul celei cu corabia “piraţilor”.
Să recapitulez:
Horatio manipulează Garda (armata) apoi pe Hamlet. Acesta provoacă neîncrederea în sistem (în curteni) şi răspândeşte nihilismul în societate prin entertainment. Asupra aparaului de stat (Polonius şi diplomaţii) se aplică dezinformarea. În final victimele se află la danezi iar victoria la norvegieni.
Ediţie folosită:
Shakespeare, Hamlet, Opere complete, volumul 5, traducere Leon D. Leviţchi, Dan Duţescu, Editura Univers, Bucureşti, 1986
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Poate fi numit psihopat?
La adresa următoare veţi găsi tehnicile pe care le folosesc manipulatorii spre a-şi atinge scopurile: Wikipedia - Manipularea psihologică
Este vorba de:
- Minciună
- Minciuna prin omitere
- Dezminţirea
- Conceptualizarea
- Minimizarea
- Atenţia sau omiterea selectivă
- Diversiunea
- Evaziunea
- Intimidarea
- Învinovăţirea
- Intimidarea
- Jocul de-a victima
- Defăimarea
- Interpretarea rolului de servitor al...
- Seducţia
- Proiectarea învinovăţirii asupra...
- Simularea nevinovăţiei
- Simularea încurcăturii
- Afirmarea mâniei
Care din aceste procedee NU a fost utilizată de cheliosul şef? Poate fi numit în acest caz drept un psihopat?
Este vorba de:
- Minciună
- Minciuna prin omitere
- Dezminţirea
- Conceptualizarea
- Minimizarea
- Atenţia sau omiterea selectivă
- Diversiunea
- Evaziunea
- Intimidarea
- Învinovăţirea
- Intimidarea
- Jocul de-a victima
- Defăimarea
- Interpretarea rolului de servitor al...
- Seducţia
- Proiectarea învinovăţirii asupra...
- Simularea nevinovăţiei
- Simularea încurcăturii
- Afirmarea mâniei
Care din aceste procedee NU a fost utilizată de cheliosul şef? Poate fi numit în acest caz drept un psihopat?
miercuri, 27 octombrie 2010
Minciunile unei parabole "capitaliste".
Am primit de curând un text pe mail, o "lecţie de economie", vezi Doamne, text ce-mi mai trecuse pe sub ochi. De data asta sofismele cuprinse acolo m-au enervat şi-mi dau prilejul să vituperez împotriva găunoşeniei din cuprinsul "lecţiei".
Redau mai jos textul în întregimea sa:
O lectie de ECONOMIE adevarata. (In 2 min. puteti intelege economia Romaneasca actuala)
Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen dar, o data, a picat o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, ci toata lumea EGALA !
Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.
Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota - medie a tuturor notelor - astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi o nota diferita de a celuilalt.
Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit nota 7.
Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.
Media celui de-al doilea test a fost 5!
Nimeni nu mai era fericit.
Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 3 (care insemna "picat").
Notele nu au fost mai mari, deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.
Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat oricum in final, deoarece atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa
aiba succes.
Nu putea fi o explicatie mai simpla. Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:
"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul sau, nu primeste tot ce merita pentru ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva ce nu merita, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva. Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, iar cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.
Nu poti multiplica bogatia divizand-o."
Textul de mai sus este un exemplu de sofism economic de doi bani ivit din gândirea delirantă a unor foşti marxişti actualmente "capitalişti".
Uite! Eu pot să dau un exemplu cât se poate de real care poate va demonstra că textul la care îţi trimit replica acuma este o vomă cu care unii care se consideră popor ales vor să ne transforme în sclavi "capitalişti". Asta după ce tot ei impuseseră "binefacerile" comuniste:
Cică era odată o ţară în care strădania de a învăţa foarte bine era răsplătită. Şi anume cum? Cei ce depăşeau 8.50 primeau automat bursă. Asta chiar dacă ar fi avut cu toţii din an peste acea medie. Prin urmare o bună parte din studenţi se străduia să se situeze acolo sus iar asta asigura în acelaşi timp şi un climat de înţelegere şi chiar o minimă solidaritate.
Rezultatul îl constituiau generaţiile de studenţi cât de cât bine instruiţi.
Le-a venit însă unora ideea creaţă de a "stimula excelenţa", cum pompos suna para mălăiaţă ideologică. Adică de a stimula prin burse DOAR pe cei situaţi în topul mediilor. Adică, spre exemplu, doar primii 10 din an. Imediat au apărut intrigile între studenţi, solidaritatea minimă a dispărut, au apărut răutăţile, individualismul exacerbat, bursele evident că le-au luat doar cei aflaţi în graţiile profesorilor. Nemaiputându-se baza pe burse, mare parte din cei studioşi au fost nevoiţi să o lase mai moale cu seminariile, audierea cursurilor şi, în general cu cartea pentru a avea o pâine pe care să o mănânce. Rezultatul îl constatăm în ziua de astăzi: un nivel penibil de cunoştinţe pe care-l posedă promoţiile de studenţi.
Mai pot să vin cu un alt exemplu care dă şi mai mult însăilarea parabolei "capitaliste". Se ştie din experimente sociologice că în orice grup există 10 procente care-şi fac treaba INDIFERENT de răsplata acordată, alte 10 care nu şi-o vor face tot indiferent de remuneraţie, iar restul şi-o vor împlini în raport de salarizare. Astfel că şi în grupa de studenţi care, cică, stă în mijlocul poveşti se vor fi aflat să zicem 2 (din 20) care vor fi învăţat indiferent de condiţii. Nu pomenesc aici de cei care ar fi strudiat având în minte că ei învaţă pentru propriul viitor, nu pentru note în sine. Deci şi din acest punct de vedere cred că eşti de acord că se aberează.
În al treilea rând, nu a existat un stat, o societate socialistă (comunistă în fond) care în realitate să nu se fi creat prin violenţă. Toate socialismele (fie ele fasciste, naziste sau bolşevice, mai hard sau mai soft) au fost create cu pistolul pus la ceafa cetăţenilor, cu lagăre şi închisori. Poate s-o fi gândit autorul scornelii exemplificatoare la state botezate de unii "socialiste", dar acestea sunt în realitate state ale solidarităţii sociale - precum Suedia. Iar temeiul solidarităţii sociale îl dă - ori autorul scornelii de faţă uită acest lucru - morala religioasă. În cazul Suediei - cumpătarea protestantă.
Mai mult chiar! Reiese şi foarte uşor că autorul este un fost hrăpăreţ lup ideologic marxist, actualmente "liberalo-capitalist". Adoptă foarte uşor şi, printr-un hocus-pocus al frazei, te şi face să crezi că societăţile sunt necesar... bipolare! BOGAŢI vs SĂRACI! Este exact ceea ce pretindea marxismul! Ori se ştie că statele caută în general să se bazeze social pe pătura de mijloc, cea care dă stabilitate ţărilor, cea care îşi varsă sângele pe fronturi, cea care impune morala de zi cu zi, cea care îndeobşte e creatoarea valorilor şi materiale şi spirituale. Este de fapt cea care dă ajutor săracilor şi tolerează extremele bogaţilor.
Cei care se fac apologeţii "capitalisto-bogaţilor" fac jocurile de fapt unei minorităţi de câteva sute (poate mii) de oameni - alogeni sau autohtoni, nu contează, al cărei gând în fond nu este decât la jefuirea sistematică a unei naţiuni, a înrobirii totale şi a spolierii. Exemplul afacerii Roşia Montana cred că este concludent. Să nu te miri că, adiacent apologiei "capitaliste", aceşti scornitori de false exemple şi "lecţii" susţin din toate puterile şi măsurile anticreştine ce se iau pe aici sau pe aiurea.
Redau mai jos textul în întregimea sa:
O lectie de ECONOMIE adevarata. (In 2 min. puteti intelege economia Romaneasca actuala)
Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen dar, o data, a picat o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, ci toata lumea EGALA !
Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.
Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota - medie a tuturor notelor - astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi o nota diferita de a celuilalt.
Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit nota 7.
Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.
Media celui de-al doilea test a fost 5!
Nimeni nu mai era fericit.
Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 3 (care insemna "picat").
Notele nu au fost mai mari, deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.
Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat oricum in final, deoarece atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa
aiba succes.
Nu putea fi o explicatie mai simpla. Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:
"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul sau, nu primeste tot ce merita pentru ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva ce nu merita, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva. Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, iar cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.
Nu poti multiplica bogatia divizand-o."
Textul de mai sus este un exemplu de sofism economic de doi bani ivit din gândirea delirantă a unor foşti marxişti actualmente "capitalişti".
Uite! Eu pot să dau un exemplu cât se poate de real care poate va demonstra că textul la care îţi trimit replica acuma este o vomă cu care unii care se consideră popor ales vor să ne transforme în sclavi "capitalişti". Asta după ce tot ei impuseseră "binefacerile" comuniste:
Cică era odată o ţară în care strădania de a învăţa foarte bine era răsplătită. Şi anume cum? Cei ce depăşeau 8.50 primeau automat bursă. Asta chiar dacă ar fi avut cu toţii din an peste acea medie. Prin urmare o bună parte din studenţi se străduia să se situeze acolo sus iar asta asigura în acelaşi timp şi un climat de înţelegere şi chiar o minimă solidaritate.
Rezultatul îl constituiau generaţiile de studenţi cât de cât bine instruiţi.
Le-a venit însă unora ideea creaţă de a "stimula excelenţa", cum pompos suna para mălăiaţă ideologică. Adică de a stimula prin burse DOAR pe cei situaţi în topul mediilor. Adică, spre exemplu, doar primii 10 din an. Imediat au apărut intrigile între studenţi, solidaritatea minimă a dispărut, au apărut răutăţile, individualismul exacerbat, bursele evident că le-au luat doar cei aflaţi în graţiile profesorilor. Nemaiputându-se baza pe burse, mare parte din cei studioşi au fost nevoiţi să o lase mai moale cu seminariile, audierea cursurilor şi, în general cu cartea pentru a avea o pâine pe care să o mănânce. Rezultatul îl constatăm în ziua de astăzi: un nivel penibil de cunoştinţe pe care-l posedă promoţiile de studenţi.
Mai pot să vin cu un alt exemplu care dă şi mai mult însăilarea parabolei "capitaliste". Se ştie din experimente sociologice că în orice grup există 10 procente care-şi fac treaba INDIFERENT de răsplata acordată, alte 10 care nu şi-o vor face tot indiferent de remuneraţie, iar restul şi-o vor împlini în raport de salarizare. Astfel că şi în grupa de studenţi care, cică, stă în mijlocul poveşti se vor fi aflat să zicem 2 (din 20) care vor fi învăţat indiferent de condiţii. Nu pomenesc aici de cei care ar fi strudiat având în minte că ei învaţă pentru propriul viitor, nu pentru note în sine. Deci şi din acest punct de vedere cred că eşti de acord că se aberează.
În al treilea rând, nu a existat un stat, o societate socialistă (comunistă în fond) care în realitate să nu se fi creat prin violenţă. Toate socialismele (fie ele fasciste, naziste sau bolşevice, mai hard sau mai soft) au fost create cu pistolul pus la ceafa cetăţenilor, cu lagăre şi închisori. Poate s-o fi gândit autorul scornelii exemplificatoare la state botezate de unii "socialiste", dar acestea sunt în realitate state ale solidarităţii sociale - precum Suedia. Iar temeiul solidarităţii sociale îl dă - ori autorul scornelii de faţă uită acest lucru - morala religioasă. În cazul Suediei - cumpătarea protestantă.
Mai mult chiar! Reiese şi foarte uşor că autorul este un fost hrăpăreţ lup ideologic marxist, actualmente "liberalo-capitalist". Adoptă foarte uşor şi, printr-un hocus-pocus al frazei, te şi face să crezi că societăţile sunt necesar... bipolare! BOGAŢI vs SĂRACI! Este exact ceea ce pretindea marxismul! Ori se ştie că statele caută în general să se bazeze social pe pătura de mijloc, cea care dă stabilitate ţărilor, cea care îşi varsă sângele pe fronturi, cea care impune morala de zi cu zi, cea care îndeobşte e creatoarea valorilor şi materiale şi spirituale. Este de fapt cea care dă ajutor săracilor şi tolerează extremele bogaţilor.
Cei care se fac apologeţii "capitalisto-bogaţilor" fac jocurile de fapt unei minorităţi de câteva sute (poate mii) de oameni - alogeni sau autohtoni, nu contează, al cărei gând în fond nu este decât la jefuirea sistematică a unei naţiuni, a înrobirii totale şi a spolierii. Exemplul afacerii Roşia Montana cred că este concludent. Să nu te miri că, adiacent apologiei "capitaliste", aceşti scornitori de false exemple şi "lecţii" susţin din toate puterile şi măsurile anticreştine ce se iau pe aici sau pe aiurea.
marți, 26 octombrie 2010
Revoluţia Franceză pe înţelesul tuturor
Ludovic al XVI-lea, regele Franţei, ca să fenteze parlamentul Parisului (dar şi celelalte parlamente regionale) convoacă Stările Generale - o instituţie politică ce nu mai activase de vreo 150 de ani. Aici, starea a treia fentează la rândul ei celelalte stări (nobilimea aka birocrăţimea şi funcţionărimea acelei vremi - starea I - şi clerul - starea II) şi se constituie cu de la sine putere în Ansambleaua Generală. Ansambleaua generală este la rândul ei dizolvată de către reprezentanţii autopropuşi ai Parisului care, fentând celelalte regiuni, preiau puterea. Iacobinii îi fentează la rândul lor pe cei din celelate facţiuni pentru ca, mai apoi, fiind la rândul lor fentaţi, să rămână descăpăţânaţi.
Revoluţia se sfârşeşte cu Napoleon care, fentându-i pe toţi, preia de unul singur puterea, putere de care se va bucura spre finalul carierei pe insuliţe din ce în ce mai mici.
Şi asta se numeşte: ÎNCEPUTURILE STATULUI NAŢIONAL MODERN!
Revoluţia se sfârşeşte cu Napoleon care, fentându-i pe toţi, preia de unul singur puterea, putere de care se va bucura spre finalul carierei pe insuliţe din ce în ce mai mici.
Şi asta se numeşte: ÎNCEPUTURILE STATULUI NAŢIONAL MODERN!
duminică, 24 octombrie 2010
Pentru nostalgici: Blondie - Heart Of Glass
Blondie - Heart Of Glass
PS: dobitocii de la Youtube au restricţionat celor din România accesul la videoclipul oficial!
Blondie - Heart Of Glass
Încărcat de EMI_Music. - Watch more music videos, in HD!
PS: dobitocii de la Youtube au restricţionat celor din România accesul la videoclipul oficial!
Blondie - Heart Of Glass
Încărcat de EMI_Music. - Watch more music videos, in HD!
luni, 11 octombrie 2010
Despre presă. Acum un veac şi în prezent.
Acum un veac fiecare mişcare politică avea ppropriul său mijloc de transmitere, de comunicare. Pentru conservatori, după cum ştiţi, era "Timpul". În vremea noastră aceste organe de presă partinice au dispărut. Ca într-un fel de reaplicare a "Directivelor NKVD de sovietizare". Iar acest lucru în numele "obiectivităţii"! Astfel că suntem puşi în faţa unor informaţii livrate şi manipulate de către centre oculte de putere. E de fapt un regres faţă de situaţia de acum 20 de ani când exista o "Dreptatea" (PNŢCD), un "Viitorul" (PNL), sau, din partea cealaltă, "Azi", "Dimineaţa". Pe lângă existenţa în paralel a unor publicaţii, mai mult sau mai puţin independente, dar private. În momentul de faţă există nişte trusturi de presă. Dar acestea n-au o legătură directă cu o anumită grupare politică. Dau însă dovada unui partizanat evident. Newswin, B1TV, EvZ, acestea ce culoare ţin în braţe? Dar Antenele? În schimb, ideologic nu deţin nici o trăsătură. În trecut îi găseai pe cei cu opinii conservatoare, de dreapta scriind la gazete precum "Universul", "Calendarul" sau "Curentul", iar pe "progresişti" în presa de Sărindar. Acuma? N-ar avea nici o problemă să-şi schimbe patronul ca pe lenjeria intimă. Conflict interior la aceştia? Aşi! Apartenenţă la nişte idei-forţă? Da' de unde!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)