joi, 4 iunie 2015

Bookfest 2015: un roman cu iz fanariot

La Bookfest, pe 24 Mai 2015, cu autoarea Doina Ruşti, Eugen Negrici şi Daniel Cristea-Enache, alături şi de Adriana Titieni, la prezentarea romanului "Manuscrisul fanariot" apărut  la Editura Polirom.



Am înţeles că la târg s-au epuizat toate exemplarele acestui roman. Chiar m-a făcut curios prezentarea şi, de aici, intenţia de a vedea cine şi cum scrie Doina Ruşti (am şi împrumutat în urmă cu două zile câteva romane de la biblioteca publică). Prin urmare să nu mă pronunţ cu privire la această nouă apariţie pentru că nu-i cunosc calitatea; nici a scriiturii, nici a documentării. Aşa că iau de bună laudele ce i se aduc.

Dar în schimb, tâmpeniile crase pe care le scoate din guriţă acest Negrici, acestea ar trebui să capete o replică. Tipul ăsta practică dezinformarea crasă în dulcele stil sovietic. "Bucureştii aveau DOAR 1 sau 2 kilometri pătraţi" - o fi avut, dar celelalte oraşe de la Muscalia până la Viana oare cât aveau?; "existau doar câteva biserici, şi alea de lemn" - mă să fie?! deci nu existau nici mitropolia, nici Sfântul Antonie, nici Stavropoleos, nici Mihai Vodă, nici Radu Vodă, nici... practic, nici nu înţelegem cum de se mai mirau străinii de cele 365 biserici existente pe la 1840; "exista un decret care îi transforma pe cei care se căsătoreau cu o roabă la rândul lor în robi" - da, cu o precizare: dacă "uita" mai înainte să o "răscumpere", adică să obţină libertatea roabei respective.

Totuşi, nu pot să nu remarc şi în privinţa Doinei Ruuşti că nu auzise până de curând de Alexandru Mica.

Adriana Titieni, Doina Ruşti

Adriana Titieni, Doina Ruşti, Eugen Negrici

Adriana Titieni

Doina Ruşti

Eugen Negrici, Daniel Cristea-Enache,Cristian Teodorescu

Adriana Titieni, Doina Ruşti, Eugen Negrici

Doina Ruşti, Gelu Ionescu

Doina Ruşti

Doina Ruşti


Niciun comentariu: